Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți seara că Autostrada Moldovei – A7, urcă în mod clar spre Suceava.
„În ședința de guvern de joi va fi o hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru tronsonul de autostradă Suceava-Pașcani. Vreau să mulțumesc Guvernului României, premierului Marcel Ciolacu, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și tuturor celor care s-au implicat de-a lungul timpului, ajungându-se acum la scoaterea la licitație a execuției acestui tronson. Suceava vă mulțumește tuturor!”, a spus Flutur.
Totodată, președintele CJ Suceava subliniază că a fost implicat nemijlocit în acest proiect.
„Am fost la București săptămânal, am mediat zeci de primari și localnici și astăzi avem o certitudine, Suceava va fi legată de capitala țării prin autostradă, așa cum săptămâna trecută am avut o altă certitudine, că începe construcția Autostrăzii Nordului”, a declarat Flutur.
El a reamintit că acest tronson de autostradă are 62 km, cu 23 viaducte, 37 pasaje, 12 poduri, 8 parcări stânga-dreapta și 2 centre de întreținere și coordonare.
Valoarea proiectului de este de 1,8 miliarde de euro, finanțat prin Programul Operațional de Transport. Vor fi 5 noduri rutiere, unul în județul Iași, la Tătăruși și patru în județul Suceava, la Dolhasca, Roșcani, Dumbrăveni și aeroportul Suceava. Pe teritoriul județului Suceava vor fi 43,17 km de autostradă, vor fi perdele forestiere, panouri fotovoltaice, iluminat public în zona nodurilor rutiere.
„De aici încolo urmează licitația pentru Proiectul Tehnic și execuție”, a concluzionat Flutur.
Intră acum și în grupul de